(Марин Сореску)
Вървях така
Когато две пътеки
Се появиха внезапно пред мен:
Една надясно,
А другата наляво,
По всички правила на симетрията.
Спрях,
Присвих очи,
Изкашлях се
И избрах дясната.
(Точно тази, която не трябваше,
После така се оказа).
Вървях по нея
И след това пред мен се откриха две
Пропасти:
Едната вдясно,
А другата вляво.
Без да премигна
Хвърлих се в лявата,
Която за жалост не беше покрита с пух.
Пълзях нататък
И изведнъж пред мен
Две широки пътеки се отвориха.
„Ще ви покажа аз!” казах си
И пак избрах лявата
На инат.
Грешно, много грешно, дясната уж
Беше правилната пътека.
И на следващия кръстопът
Подарих себе си на
Дясната. Също така
Другата трябваше този път, другата…
А сега храната почти свърши,
Тоягата ми е остаряла
Вече не израстват издънки от нея
За да седя под тяхната сянка
Когато съм в отчаяние.
Костите ми са разядени от камъни.
Те скърцат и се оплакват,
Че винаги съм грешил.
И ето пред мен пак се отварят
Две небеса:
Едно надясно
И едно наляво.
(trad.: M. Bătrânu)
(Marin Sorescu)
Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii:
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
„V-arăt eu vouă !” – mi-am zis –
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt…
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala…
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri:
Unul în dreapta.
Altul la stânga.