Dacă m-ar întreba cineva ce mi se pare cel mai greu la limba bulgară, nu aș sta pe gânduri să găsesc răspunsul: aspectul verbului (вид на глагола). Din această cauză nici n-am adus mai deloc vorba de el aici, până lucrurile nu au început să fie ceva mai clare.

Aspectul verbului este o categorie gramaticală ce ne spune dacă acțiunea exprimată de verb este în desfășurare sau încheiată. Fiecare limbă își are modul ei de a distinge (sau nu – unele nu îl au deloc) aspectul verbului, folosind de regulă anumite timpuri verbale. În bulgară, ca și în alte limbi slave, lucrurile nu stau așa simplu: aspectul este conținut chiar în verb. Cu alte cuvinte, există verbe care pot fi folosite numai pentru acțiuni terminate și verbe numai pentru acțiuni în desfășurare. În plus, există și unele care pot fi folosite în ambele cazuri.

O primă dificultate ce apare este că, în general, atunci când vreți să învățați un verb, trebuie de fapt să învățați două, deoarece marea majoritate a verbelor din limba bulgară sunt grupate în perechi. Una din cele două forme se folosește atunci când acțiunea nu s-a încheiat sau este repetată, caz în care aspectul se numește imperfectiv (несвършен вид), iar cealaltă când acțiunea este încheiată – свършен вид (aspect perfectiv). Ca să rețineți mai ușor numele acestor termeni, puteți face comparația cu cuvintele noastre nesfârșit, respectiv sfârșit.

În dicționare, la fiecare verb găsiți aspectul lui, precum și perechea care are celălalt aspect, în caz că există. De exemplu, pentru verbul разбирам (a înțelege), pe Onlinerechnik găsim pentru varianta imperfectivă:

разбирам: несв. и разбера, св.

respectiv

разбера:  св. – вж. разбирам

pentru cea perfectivă. Aspectul e marcat prin prescurtările несв. și св. Cât despre вж., aceasta e abrevierea lui виж (vezi).

Chiar dacă sunt legate de faptul că exprimă aceeași idee, cele două verbe din cadrul unei asemenea perechi pot fi considerate verbe diferite, pentru că în marea majoritate a cazurilor nu aparțin aceleiași grupe de conjugare. Veți observa că, în general, cele imperfective sunt de grupa a III-a. De asemenea, veți putea găsi perechi de verbe care prezintă similitudini și astfel veți identifica tipare, lucru util în memorarea lor (există și excepții, desigur). De exemplu:

тръгвам / тръгна (a merge), млъквам / млъкна (a tăcea), започвам / започна (a începe)

разбирам / разбера (a înțelege), събирам / събера (a aduna, a strânge), избирам / избера (a alege)

слагам / сложа (a pune), предполагам / предположа (a presupune)

отварям / отворя (a deschide), затварям / затворя (a închide), повтарям / повторя (a repeta)

Sau, în cazul excepțiilor:

разглеждам / разгледам (a analiza, a cerceta) – e și un exemplu de verb la care cele două forme sunt din aceeași grupă de conjugare, anume a treia

și

превеждам / преведа (a traduce)

După ce treceți de acest prim obstacol vine altul: când folosiți o formă și când pe cealaltă. Regulile pot părea simple, însă veți vedea că aplicarea lor nu este întotdeauna ușoară. Nefiind obișnuiți cu acest sistem, în multe cazuri diferențele de nuanță care apar folosind una din forme în locul celeilalte pot fi greu de sesizat pentru noi. Așa că am încercat să îmi fac regulile mele și încă de la început am observat că la timpul prezent se folosește forma imperfectivă, în timp ce la viitor și conjunctiv se folosește cea perfectivă.

Lucrurile păreau să meargă bine așa până într-o zi când am avut surpriza să constat că există situații în care la prezent se folosește forma perfectivă. Trimiteam propoziții pe un site unde corectau vorbitori nativi de bulgară și una din ele era ceva de genul харесвам тези птици и винаги ги снимам когато ги виждам (îmi plac aceste păsări – era vorba de rațe – și le fotografiez mereu când le văd). Conform regulii mele, mi-am zis că văd e la prezent, deci trebuie să fie forma imperfectivă, însa mi s-a spus că trebuie să fie видя. Explicația a fost că deși se poate spune că cele două acțiuni (văzutul și fotografiatul) sunt simultane, văzutul este o acțiune foarte scurtă ce are loc mai întâi. Evident, o nuanță foarte subtilă, însă partea bună e că nu trebuie să despicați firul în patru în asemenea situații ci să rețineți că atunci când un verb la prezent vine după когато (când), sunt șanse mari să fie perfectiv. Am găsit de atunci multe cazuri în care se întâmplă așa și am descoperit încă două situații similare: se folosesc verbe perfective la prezent și după ако (dacă) și след като (după ce), pentru că în ambele situații se presupune că acțiunea este încheiată.

O altă excepție de la regula mea am găsit-o mai târziu, în timp ce ascultam Всеки ден a celor de la P.I.F. Două versuri din refren (всеки ден да почва с теб и да свършва пак със теб, adică fiecare zi să înceapă cu tine și să se încheie tot cu tine) contraziceau ce credeam despre aspectul verbelor la conjunctiv, anume că trebuie să fie perfective. Eu aș fi zis, greșit, да почне și да свърши, pentru că nu țineam seama de faptul că acel всеки ден (în fiecare zi) implică o acțiune repetată, deci verbele trebuie să fie imperfective. La fel se întâmplă și la timpul viitor: dacă acțiunea are loc de mai multe ori, în niciun caz nu se vor folosi formele perfective.

Ce ar mai trebui să știți e că există și verbe care au doar forma imperfectivă. În cazul lor se pot construi nu una, ci mai multe forme perfective, adăugând sufixe sau prefixe, obținându-se astfel sensuri mai nuanțate. De exemplu, чета înseamnă a citi, dar прочета înseamnă a citi în întregime; пиша înseamnă a scrie, dar напиша înseamnă a scrie de la cap la coadă iar допиша înseamnă a termina de scris; пия înseamnă a bea, dar изпия înseamnă a bea în întregime iar напия се înseamnă a se îmbăta. Și asta nu e tot: de la aceste verbe perfective se pot construi și formele imperfective corespunzătoare adăugând un sufix (прочета -> прочитам, напиша -> написвам)… dar deja e prea mult pentru început. Discuția despre aspectul verbului în limba bulgară este de o asemenea anvergură încât rămâne permanent deschisă.