În primul rând trebuie menționat că în conjugarea unor verbe se poate schimba consoana din rădăcină la anumite persoane. Acest lucru nu se întâmplă numai la prezent, ci și la alte timpuri, dar deocamdată ne interesează doar prezentul.

De exemplu, în cazul verbului мога (a putea), consoana г apare doar la persoana I singular și la persoana a III-a plural. În rest, aceasta devine ж.

Același lucru se întâmplă și la verbul пека (a coace), к devine ч.

Unele verbe sunt formate doar dintr-o silabă, așa că poate apărea o problemă la găsirea rădăcinii la care se adaugă terminațiile în conjugare. La verbele de acest gen care țin de prima grupă (probabil și la cele de grupa a doua, dacă există, încă nu am găsit asemenea verbe) lucrurile stau simplu, nu intervine nicio neregularitate. De exemplu, iată conjugarea verbului спра (a opri).

Un alt asemenea verb este ща (a vrea), care e puțin mai special, deoarece este și verb auxiliar. Cu ajutorul lui se formează câteva timpuri verbale, printre care și viitorul. Totuși conjugarea lui nu are nimic neregulat:

Lucrurile nu stau la fel pentru verbele monosilabice ce țin de conjugarea a treia, unde se mai intercalează litera д la formele pentru toate persoanele în afară de persoana I singular. Ca exemple verbele ям (a mânca) și дам (a da).

La fel se conjugă și alte verbe bazate pe дам, adică formate cu prepoziții, deși sunt plurisilabice: подам (a înmâna), додам (a adăuga), продам (a vinde) etc.

Verbul съм (a fi) este complet neregulat, nu se încadrează în nicio grupă. Și el este auxiliar, pe baza lui se construiesc timpuri ce țin de trecut. Conjugarea lui este următoarea:

Interesant este că mai există un verb a fi, anume бъда. Se folosește de regulă la viitor și conjunctiv și, spre deosebire de съм, nu este verb auxiliar. Este verb regulat, ce ține de prima grupă de conjugare.

În încheiere câte ceva și despre verbul имам (a avea). În limba bulgară este verb regulat, de grupa a treia de conjugare. Spre deosebire de cum se întâmplă în alte limbi, nu este verb auxiliar, totuși prezintă o particularitate, anume că forma lui pentru persoana a treia singular se folosește și pe post de a fi, cu sensul de a se găsi, a se afla, a exista, în mod similar cu construcții precum there is din engleză, es gibt din germană și mai ales il y a din franceză, unde tot verbul a avea este implicat. De exemplu:

Тук има дървото. Aici e copacul.

В този град има много хора. În acest oraș sunt mulți oameni.

În ce privește forma negativă, spuneam că verbul имам nu o formează ca orice verb cu particula не în față, ci există un verb separat care o exprimă: нямам. Așa că și pentru sensul pomenit mai sus, cel de existență, se folosește persoana a treia singular a lui нямам, care este няма:

Тук няма нищо. Aici nu e nimic.