Dacă ați fost vreodată într-un restaurant bulgăresc, cu siguranță ați văzut chelnerii aducând la mese mâncarea în niște plite mari, rotunde, așezate pe un fel de pirostrii cu două mânere de lemn. Acest tip de vas de lut se numește сач , cuvânt care vine tot din turcă (saç), la fel ca гювеч-ul de care a fost vorba aici.
Am citit că se poate găsi de cumpărat în multe locuri, inclusiv hypermarket-uri. Eu l-am găsit pe al meu în Банско , pe strada principală cu magazine ce vând de regulă suveniruri. Se produc în variante de diverse dimensiuni, eu am ales unul mediu, cu diametrul în jur de 30 de centimetri.
Chiar dacă vă grăbiți să îl încercați imediat după ce l-ați cumpărat, trebuie să știți că înainte să îl puneți la treabă trebuie să îl „căliți”, pentru a deveni cât mai trainic. În privința modului în care se poate face asta, părerile sunt împărțite. Unii spun că trebuie pusă puțină grăsime în vas, apoi acesta se bagă la cuptor, la foc moderat și se adaugă continuu grăsime pe măsură ce aceasta este absorbită de vas. Alții spun că în acest fel se degajă tot felul de materii toxice și că mai bine se umple vasul cu cât mai mult ulei și apoi se lasă în cuptor la foc slab pentru câteva ore. Oricare din metode ați alege, deschideți bine ferestrele că o să miroasă a ars.
Înainte de orice, trebuie să știți că gătitul în сач este un proces de durată. Marginile nu sunt prea înalte, așa că nu puteți lucra cu multe ingrediente odată. De regulă se unge bine cu ulei, apoi se pregătește carnea, după care aceasta se scoate și urmează mai multe runde de gătire a celorlalte ingrediente, în funcție de câte sunt. La sfârșit se pun toate în vas, într-un aranjament după inspirația de moment și se mai lasă o vreme la cuptor. După ce îl scoateți, datorită faptului că vasul este încins, procesul de coacere continuă încă cel puțin un sfert de oră, așa că în acest timp mai puteți sparge un ou sau mai puteți topi niște cașcaval deasupra. Când considerați că este gata de servit, vasul se așează pe pirostrii și se aduce la masă.
Având în vedere că variațiile bruște de temperatură îl pot face să crape, trebuie să se țină cont de niște reguli. Întotdeauna vasul se pune în cuptorul rece, crescându-se apoi treptat temperatura și abia când e încins începeți să puneți în el ingredientele. Dacă rețeta cere să se adauge vreun lichid când vasul e fierbinte, lichidul trebuie încălzit în prealabil. Când îl scoateți pentru a adăuga ingrediente, cel mai bine e să îl puneți pe un tocător de lemn. Iar după ce s-a terminat gătitul se lasă vasul să se răcească înainte de a se purcede la curățarea lui.
Și dacă tot a venit vorba de curățare, oricât ar părea de ciudat, nu se recomandă să fie spălat cu apă. După folosire se șterge pur și simplu cu prosoape de hârtie. Deseori însă nu e suficient, caz în care se umple cu apă rece (după ce se răcește vasul!) și se pune la cuptor ca să se înmoaie resturile lipite de el, apoi după ce se răcește acceptabil se golește de apă și se curăță tot cu prosoape de hârtie.
Foarte util este faptul că vasul poate fi folosit și în alte scopuri, cum ar fi coptul pâinii. De vreun an am început să experimentez pâinea cu maia (fără drojdie, doar din făină și apă) și în tăvi obișnuite pâinea nu se cocea uniform și se ardea la bază. În сач nu am mai avut problemele acestea.
În concluzie, dacă vreodată, în timpul unei călătorii în Bulgaria, ajungeți într-un loc unde se vând asemenea vase, nu ezitați să cumpărați unul. Gătitul în el nu este greu deloc, iar rețete există o mulțime. De altfel, aproape nici nu vă trebuie rețete, puteți oricând improviza, folosind ce ingrediente găsiți în frigider la momentul respectiv. Rezultatul va avea un gust deosebit, precum și un aspect autentic tradițional când îl aduceți la masă.
